Argument

E-mail Print PDF

 

 Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi a fost o mare provocare. Cu asemenea instituţii, de sine stătătoare, se pot lăuda puţine ţări din Europa şi din lume, unele având chiar tradiţie în domeniu. Hărţile vechi sunt rare şi prima întrebare era aceea dacă efortul de căutare se justifică. Cui se adresează un asemenea loc, cine îi vor fi vizitatorii, ce îi va motiva să vină aici?
Harta interesează doar o elită sau ţine de impulsul profund al fiinţei omeneşti de a şti, de a afla, de a cunoaşte adevărul, de a ajunge acolo unde nimeni nu a ajuns vreodată, de a-şi forţa propriile limite? S-a mizat pe faptul că harta merge mână în mână cu aventura cunoaşterii şi este un element definitoriu al civilizaţiei umane, ale clipelor de graţie dar şi ale marilor tragedii. A exista pe o hartă înseamnă bucuria şi mândria identităţii, cursul firesc al naşterii, existenţei şi afirmării unei naţiuni. Şi, nimic nu defineşte mai dramatic o catastrofă naturală sau ororile războiului aşa cum o face sintagma a şterge de pe hartă. După cum a nu figura pe nici o hartă este echivalentul enigmei, a marilor întrebări, a misterelor dar şi a provocărilor.

De la primele semne de orientare din neolitic şi până la internetul şi sateliţii vremurilor noastre, verbul a şti se conjugă şi prin hartă, în micro şi macro cosmos. Fiecare hartă exprimă triumful îndrăznelii spiritului omenesc în efortul său de a afla adevărul despre sine şi despre lume. Hărţile sunt mărturia descoperirilor omului, dintre care unele pur si simplu schimbă cursul istoriei şi devin marele boom. Să ne gândim numai la descoperirea Americii şi întocmirea hărţilor spre şi despre lumea nouă, descifrarea şi întocmirea hărţii genomului uman etc.  Hărţile vechi înseamnă experienţe anterioare dobândite şi împrăştiate care includ şi coordonata temporală prin care regăsim ce am pierdut. Specialiştii spun că harta lui Piri Re'is (ultima copiere în 1513) a folosit trigonometria sferoidă pentru a stabili corect coordonatele longitudinale, un proces descoperit corecte sub gheaţa ale nedescoperitei Antarctici ci şi locaţia Polului Sud. Harta Buache (1754) arată continentul antarctic fără gheaţă împărţit în două mari insule, fapt restabilit abia în 1958, iar Harta Lumii King Jaime arată Sahara nu ca un deşert ci ca un pământ fertil acoperit de păduri şi lacuri care au existat cândva, înaintea istoriei scrise.
Dorinţa de a afla ce este dincolo, de a explora necunoscutul şi de a-l consemna apoi, de a sfida imposibilul demonstrează că harta este destinată învingătorilor. Harta se asimilează ideii de cosmos, de ordine, opus haosului, drumul pe care nu te rătăceşti. Pentru că oricât de departe am călători, oricât de departe am ajunge întotdeauna ne gândim la întoarcerea acasă. Şi pentru orice călător, ţara sa este Ithaca lui Ulisse, universul său, lumea sa, singura în care regăseşte căldura căminului, dragostea familiei, pe cei asemenea ţie, unde eşti fericit. Nu întâmplător se întocmesc atâtea hărţi: astrologice, energetice, ale evenimentelor, stelare, digitale, toate având acelaşi scop: să navigăm în siguranţă. Pe pământ, în aer, pe mare, în timp... sau pe internet. Toate acestea ne-au făcut să credem că Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi va fi un pariu câştigat şi că îşi va găsi sensul nu numai prin valoarea unică a exponatelor, ci că va fi un loc viu, în care generaţiile tinere, şi de altfel orice om care şi-a păstrat tinereţea gândirii şi a imaginaţiei, va trăi povestea fără sfârşit şi aventura cunoaşterii.
Locul României în spaţiu şi timp, în raport cu lumea, poate şi trebuie să ne arate cine suntem. Nimic mai mult decât harta nu poate exprima transformările unui stat, geometria sa variabilă ca teritoriu în evoluţie istorică.
Fără a avea vocaţia marilor călători - precum alte popoare - nu putem să nu pronunţăm numele românilor care au avut un cuvânt de spus în acest domeniu: spătarul Milescu - care a întreprins un vast periplu în China şi înapoi, când depăşirea urbei natale reprezenta o aventură. Timpurile mai noi ne fac să ne mândrim cu expediţia antarctică a lui Emil Racoviţă. La fel şi Iulius Popper, care cartografiază pentru prima dată Ţara - de - Foc, tipărind cu acest prilej şi cel dintâi timbru particular din lume.
Utile cum dulce, folositor şi plăcut în acelaşi timp, iată o altă perspectivă de elaborare a hărţii. Rar un obiect îndeplineşte atât de desăvârşit acest dicton. Informaţie, cunoaştere, document, instrument, harta are o valoare incontestabilă. Poate înnobila oricând un interior şi poate provoca celui care priveşte emoţia artistică. Personajele fantastice, însemnele heraldice, caligrafia, culoarea, au transformat de multe ori pe manufacturieri în artişti, iar atelierele de execuţie în adevărate şcoli cu identitate specifică, notorietate şi faimă.
Niciodată aventura şi riscul nu s-au întâlnit atât de spectaculos cu frumosul. Şi poate că aceasta este expresia prin care cei care nu au pus niciodată piciorul în necunoscut îi onorează pe cei care au îndrăznit să o facă şi care ne-au adus în dar vestea că frontierele nu există pentru om, că limitele pot fi depăşite, că imposibilul este posibil. Acesta este sentimentul unic pe care îl împărtăşim atunci când privim o hartă.

 

You are here Cuvant Inainte