Program de vizitare: Miercuri - Duminica 10:00 - 18:00

Strada Londra nr. 39

Bucuresti, Sector 1

Călătorind cu stil

Conferintele MNHCV

Pe data de 15 aprilie 2021, ora 18.00, Muzeul Hărților vă invită la webinarul ”Călătorind cu stil. Vestimentație și accesorii pentru călătorie în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”. Prelegerea va fi susținută de Raluca Alexandru Partenie, pe platforma Zoom.

Într-o epocă în care eticheta vestimentară era esențială, ne intrebăm cum se îmbrăcau oamenii atunci când călătoreau, sau cum preferau să călătorească? În cadrul conferinței „Călătorind cu stil” ne vom îmbarca într-un voiaj virtual prin sec. XIX și Belle Epoque, și vom discuta despre ținutele de drum, despre exigențele și necesitățile vestimentare ale situației date, despre bunele maniere în călătorie, dar și despre bagaje: ce cufere și valize erau folosite, cum erau lucrurile împachetate pentru a nu se strica sau pentru a nu se șifona… Totul exemplificat în imagini. Așadar, cu un imaginar tren, vapor sau chiar balon cu aer cald… vă așteptăm în călătoria noastră să străbatem meridianele modei din trecut!

Evenimentul este primul din acest an din seria „Atlas. Conferințele MNHCV”. Webinariile se adresează publicului pasionat de aventura cunoașterii și descoperiri din domeniile istoriei, geografiei, istoriei artei, psihologiei, istoriei costumului etc. Le mulțumim partenerilor noștri ESRI România care fac posibilă realizarea acestor evenimente.

Raluca Alexandru Partenie este artist plastic, colecționar de obiecte vestimentare de epocă, și doctorand al Institului de istorie Nicolae Iorga, cu o teză de istoria modei, sub îndrumarea lui Adrian-Silvan Ionescu. De câțiva ani, este co-fondator al Muzeului Micul Paris, și ține o serie de cursuri de istoria modei din epoca modernă.

Preț: 10 lei, prin achiziționarea unui bilet online, de AICI.

Acces: pe platforma Zoom. În preajma evenimentului, cei care au achiziționat bilete vor primi pe adresele de e-mail un link de acces (de verificat și în Spam).