Program de vizitare: Miercuri - Duminica 10:00 - 18:00

Strada Londra nr. 39

Bucuresti, Sector 1

100 de ani în 100 de concerte: Ateliere creative, seria a III a

Sâmbătă, 27 octombrie și duminică, 28 octombrie,  vă așteptăm la o nouă serie de ateliere creative gratuite pentru copii cu vârstele cuprinse între 6 şi 12 ani, în cadrul proiectului 100 de ani în 100 de concerte, organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) în parteneriat cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.

 

Sâmbătă, 27 octombrie: Ateliere de hărţi

În cadrul acestor ateliere, copiii îşi vor compune propriile hărţi, prin mijloace și tehnici din domeniul artei, folosind două șabloane cu graniţele României de azi şi cele de la 1918. Totodată, vor afla despre conținutul unei hărți, pornind de la piese importante din colecția muzeului – hărțile României Mari – despre cum sunt trasate granițele, despre stema și steagul țării, legenda și scara hărții, simbolurile utilizate și semnificația acestora.

Primul atelier, destinat copiilor de 6 – 9 ani va începe de la 10:30, iar cel de al doilea va începe de la ora 12:00 și este dedicat celor cu vârste între 10 – 12 ani.

Coordonator ateliere: Elena Păunoiu, conservator MNHCV şi artist plastic

 

Duminică, 28 octombrie

Duminică, 28 octombrie, de la ora 10.30, copiii între 7 – 10 ani se vor reîntâlni cu Irina Strâmbeanu de la Cercetașii României, pentru o joacă distractivă cu 100 de cuvinte vechi de 100 de ani, iar de la 12:00 vor îmbrăca linguri de lemn în costume populare din diferite regiuni ale țării, cu ajutorul Laviniei Dumitrescu.

 

Atelierele sunt  gratuite iar participarea se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile.
Înscrierile fac prin mesaj privat pe pagina de facebook a UCIMR, până pe 26 octombrie, specificând numele copilului înscris, vârsta și ziua atelierului ales: link înscriere
Durata unui atelier este de aproximativ 1 oră. Părinții/însoțitorii vor putea intra pe baza biletului la muzeu, în valoare de 10 lei.

Prin înscrierea la ateliere, părinții/ tutorii legali își exprimă acordul pentru fotografierea copiilor (în scopul documentării evenimentului) și postarea fotografiilor (fără tag pe persoană) într-un album dedicat evenimentului, pe paginile UCIMR și MNHCV.

Atelierele se desfășoară în cadrul proiectului 100 de ani în 100 de concerte, organizat de UCIMR cu sprijinul AFCN și al Ministerului Culturii și Identității Naționale.