Program de vizitare:Miercuri - Duminica 10:00 - 18:00

Strada Londra nr. 39

Bucuresti, Sector 1

Vin pe hartă. Roşu de Dealu Mare

Evenimente speciale

Pe 23 septembrie 2020, vă invităm la un nou eveniment din seria Vin pe hartă. Degustare de vin la Muzeul Hărţilor.

Evenimentul are loc în aer liber și este organizat de Winesday și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, în parteneriat cu Travel with a Smile și Revino Cheese & Wine.

Prin intermediul acestui eveniment muzeul promovează patrimoniul propriu către publicul larg.

Evenimentul va împleti povestea Hărții Moldovei şi Valahiei, realizate de Franz Ludwig Güssefeld în secolul al XVIII-lea, spusă de personalul specializat al muzeului, cu vinurile roșii realizate în zona Dealu Mare. Totodată fiecare participant va pleca acasă cu un cadou: o Hartă Viticolă a României – Zona Dealu Mare realizată cu multă dedicare de Revino Cheese & Wine.

Și de această data am ales să prezentăm vinurile a 4 crame reprezentative din Dealu Mare și anume:

Viile Metamorfosis – Via Colțul Pietrei Syrah
Valahorum – Shiraz
Aurelia Vișinescu – Red Artisan
Licorna Winehouse – Bon Viveur Cabernet Sauvignon & Merlot

Înscrierea este obligatorie şi se face accesând Winesday