Program de vizitare:Miercuri - Duminica 10:00 - 18:00

Strada Londra nr. 39

Bucuresti, Sector 1

La Paris, cu Pisicile Aristocrate

În cadrul seriei Colecția lui Apolodor, asociaţia Artelier D şi Muzeul Hărţilor vă invită la ultimul atelier de geografie creativă pentru familii cu copii de 5-8 ani: La Paris, cu Pisicile Aristocrate

Sâmbătă 20 aprilie, de la ora 11:00, vom explora locuri emblematice ale orașului Paris, dar și spații jucăușe, prin intermediul unor cărți poștale, hărți, jocuri și al unui volum despre Muzeul de Artă Modernă. În ultima parte a activității, vom alege (odată cu rezervarea locului) o temă din patru seturi de lucru: Modă, Rețete (culinare), Artă, Arome, pentru a realiza o aplicație creativă. De această dată, povestea va fi creată de către copii, îndrumați de marioneta Apolodor. Fiecare copil va spune povestea drumului pisicii sale prin oraș, după care îl va trasa pe hartă.

Atelierul face parte din COLECȚIA LUI APOLODOR, program de geografie creativă pe 3 continente (Africa, Asia și Europa), prin intermediul unei colecții de cărți poștale și suveniruri. Analizăm simboluri de călătorie, precum Harta, Valiza, Banii, Albumul, Vehicule de mare distanță, Cartea poștală și ne lăsăm inspirați de ele pentru a realiza creații de artă în tehnici mixte. Nu în ultimul rând, ne imaginăm ceea ce în carte nu scrie: ce a mai făcut pinguinul Apolodor după ce a ajuns la frații săi de la Polul Sud.

Participare: pe bază de înscriere, prin completarea formularului de aici.
Taxa: 20 lei / persoană, include biletul la muzeu și materialele de lucru;
Durată: aproximativ 1h 30 minute