Program de vizitare: Miercuri - Duminica 10:00 - 18:00

Strada Londra nr. 39

Bucuresti, Sector 1

Jazz in the Garden | RDW Design GO!

Evenimente Speciale

Stagiunea Jazz in the Garden  continuă la Muzeul Hărților cu un concert susţinut de Sorina Rotaru Duo, vineri, 31 mai 2024, ora 19:30. Concertul face parte din programul de evenimente satelit Design GO! în ROMANIAN DESIGN WEEK 2024 (24 mai – 2 iunie, Bucureşti).Unlock the city → RDW Design GO!

Accesul la concet este gratuit.
_________
SORINA ROTARU DUO prezintă atmosfera glamour fermecătoare din perioada Old Hollywoodului, printr-o selecție de teme de jazz, cuprinse în The Great American Song Book, și de ritmuri efervescente bossa nova, reorchestrate prin reunirea viziunilor vintage și contemporană: tradiție, inovație, explorare.
Chemarea Sorinei către lumea muzicii a venit în mod natural și intuitiv, dintr-o dragoste inerentă pentru artă, frumusețe și oameni. Sorina Rotaru a participat la numeroase evenimente, concerte și festivaluri, atât în cadru privat și intim, cât și pe scenele teatrelor și sălilor de concerte din România și de peste hotare, precum Palatul UNESCO de la Paris, în 2023.

ANDREI PETRACHE revine pentru a doua oară la Muzeul Hărților, tot în cadrul RDW. Este pianist și compozitor multipremiat, iar împreună cu basistul Alexandru Marin și toboșarul Philip Goron formează Amphitrio, un ansamblu cu un background solid de muzică clasică și alternativă, cei 3 fiind studenți sau absolvenți de Conservator la diferite secții. Acest trio proaspăt a luat naștere în urmă cu 3 ani, atunci când ideile muzicale și sinergia de grup au devenit convergente și li s-a ivit ocazia să-și concretizeze planurile muzicale.
_________
Evenimentul este organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) şi Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.
_________
Propunerea Muzeului Hărţilor este o întâlnire cu muzica și arhitectura impresionantă a casei – clădire construită în anii 1920 într-un stil care combină elemente arhitecturale de inspirație gotică, cu cele de inspirație mediteraneană
_________
→ Romanian Design Week este un proiect The Institute, prezentat de UniCredit Bank.
→ Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Descoperiţi programul complet RDW Design GO! pe https://program.romaniandesignweek.ro/