
Evenimente Speciale
În perioada 10–11 iunie 2025, Muzeul Hărților găzduiește în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române atelierul profesional Reimagining Small Museums, susținut de echipa muzeului Casa Fernando Pessoa din Lisabona. Acest workshop este realizat prin proiectul Erasmus + pentru Educația Adulților, desfășurat de Muzeul Hărților.
Evenimentul se adresează specialiștilor din muzee și din mediul ONG care lucrează cu publicul și patrimoniul cultural, oferindu-le oportunitatea de a discuta despre procesul de rebranding al Casei Fernando Pessoa. Aceste transformări au fost răsplătite în 2021 cu premiul pentru cel mai bun muzeu portughez – APOM Awards și nominalizarea instituției la prestigioasa distincție EMYA (European Museum of the Year Award) în 2023.
Workshopul se desfășoară în limba engleză. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere prin completarea formularului de AICI
Reimagining Small Museums este susținut de Clara Riso, directoarea muzeului, și de Ana Braga, responsabilă de comunicare și incluziune. Sunt invitați să se înscrie profesioniști din muzee și organizații culturale interesați de strategii de rebranding, accesibilizare și implicare a comunităților. Pe parcursul celor două zile, participanții vor explora procesul de transformare al instituției, de la aspecte legate de arhitectură și muzeografie, la comunicare și accesibilizare.
Program workshop:
– Marți 10 iunie 2025, la Muzeul Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, sector 1, București); orele 11:00 – 16:30; „The rebranding of the Casa Pessoa” (Clara Riso)
– Miercuri 11 iunie 2025 la Muzeul Hărților (Str. Londra Nr. 39, sector 1, București); orele 10:00 – 15:30; „Accessibility and equity in cultural institutions”( Ana Braga)
„În cadrul acestui workshop, vom împărtăși parcursul nostru în redefinirea identității muzeului — un proces de rebranding care a implicat regândirea limbajului vizual, a tonului comunicării și a rolului său ca spațiu cultural contemporan. Vom reflecta, de asemenea, asupra modului în care accesibilitatea și echitatea sunt integrate în activitatea noastră zilnică și în viziunea pe termen lung, influențând modul în care întâmpinăm și interacționăm cu diversele categorii de public.” (Clara Riso și Ana Braga)
Casa Fernando Pessoa din Lisabona este un spațiu dedicat literaturii, situat în clădirea în care scriitorul a locuit în ultimii 15 ani din viață. Astăzi, funcționează ca muzeu dedicat operei sale, cu o expoziție permanentă pe trei niveluri, o bibliotecă specializată în poezie mondială și un program care îmbină memoria, creația literară și lectura. În 2020, instituția s-a redeschis către public, propunând o expunere mai interactivă și mai incluzivă. Demersul reflectă preocuparea echipei de a maximiza potențialul unui muzeu mic și de a-l prezenta ca un exemplu de bune practici în rândul publicului, dar și al specialiștilor.
Clara Riso este directoarea Casei Fernando Pessoa din Lisabona din iulie 2014. Este licențiată în Limbi și Literaturi Moderne – Studii Portugheze la Facultatea de Litere a Universității din Lisabona și deține un masterat în Literatură Comparată la aceeași instituție. A urmat studii postuniversitare în Cultura Portugheză Contemporană la Universitatea Aberta și un al doilea masterat în Portugheză ca Limbă Străină, la Universitatea din Porto. A fost lector pentru Institutul Camões, coordonând Centrele de Limbă Portugheză din Budapesta și Belgrad și cercetătoare la Centrul de Studii de Teatru și la Centrul de Studii Comparate al Facultății de Litere din Lisabona. În prezent, conduce Casa Fernando Pessoa, promovând programe culturale care îmbină literatura cu alte forme de expresie artistică.
Ana Braga face parte din echipa Casei Fernando Pessoa din 2019 și este implicată în proiecte de comunicare și evenimente culturale accesibilizate. Este absolventă a unui masterat în muzeologie și a activat în diverse domenii ale muzeologiei, de la gestionarea colecțiilor până la coordonarea serviciilor de mediere și educație. Din 2014, s-a specializat în facilitarea accesului la participarea culturală, domeniu pentru care manifestă un interes deosebit. În cadrul Casei Fernando Pessoa, contribuie la dezvoltarea unor programe și spații incluzive, reflectând angajamentul instituției pentru diversitate și accesibilitate.
Erasmus + pentru Educația Adulților – Ca urmare a acreditării Muzeului Hărţilor în domeniul proiectelor de educație a adulților finanțate de către Uniunea Europeană (UE) prin programul Erasmus+, până în 2025 specialiștii, colaboratorii, voluntarii muzeului nostru participă la cursuri și stagii de pregătire oferite de instituții și furnizori de formare profesională din UE. Obiectivele proiectului sunt acelea de a încuraja învățarea pe tot parcursul vieții, de a impulsiona modernizarea muzeului și de a consolida legătura dintre instituția muzeală și publicul adult din România, inclusiv a persoanelor cu nevoi speciale, cu privire la patrimoniul cartografic.