Din 6 iulie 2022, vă invităm să vizitați expoziția ROMLAG 1945 – 1965,  organizată de Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) în parteneriat cu Muzeul Ororilor Comunismului în România (MOCR).

Expoziția rămâne deschisă până pe 11 septembrie 2022.

Expoziția este deschisă la sediul MNHCV în perioada 6 iulie – 28 august 2022. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.
Preț bilet: 5 lei (tarif întreg)

Vernisajul expoziției va avea loc pe 6 iulie, ora 17:00. La acest eveniment, intrarea este liberă.

Titlul expoziției derivă din termenul „gulag” și face astfel trimitere la sistemul concentraționar și represiv instituit în perioada premergătoare, dar și în timpul regimului de tip stalinist instaurat în Republica Populară Română. Narațiunea personalizată a spațiului represiv și totalitar este realizată printr-o abordare interdisciplinară, ce reunește noile media și cercetarea cartografică. Îmbinarea celor două arii permite o experiență inedită și imersivă de vizitare, intervalul 1945-1965 fiind prezentat prin intermediul hărților, fotografiilor și documentelor aduse în premieră în fața publicului.
Odată ce vizitatorul interacționează cu obiectul fizic, harta expusă și materialul fotodocumentar, itinerariul este marcat de o instalație interactivă bazată pe utilizarea noilor tehnologii. Hărțile interactive digitale redau în mod particularizat istoria Romlagului, iar vizitatorul poate controla integral experiența de învățare și gradul de aprofundare, în funcție de interesul asociat tematicilor integrate în expoziție.

Expoziția „ROMLAG 1945 – 1965” cuprinde 5 secțiuni tematice Rezistența, Revoltele, Închisoarea Politică, Deportările și Frontierele. Fiecare zonă de cercetare analizează impactul regimului represiv prin utilizarea hărților ca instrument de orientare istorică în procesul de analiză a fenomenului comunist în România.
Rezistența este abordată cronologic prin evidențierea a două mari faze: prima între 1944, anul în care au luat naștere primele grupări, și 1947, iar a doua între 1948 și începutul anilor 1960.
Revoltele au fost adevărate răscoale țărănești, ele fiind îndreptate atât împotriva politicii de transformare socialistă a agriculturii – denumirea propagandistică a colectivizării, cât și împotriva regimului comunist. Totodată, astfel de reacții violente au avut loc în mai multe regiuni din România, precum și în 1962, ultimul an al colectivizării.
Penitenciarul a conferit comuniștilor două moduri principale de control. Primul este exterminarea deținuților declarați drept irecuperabili pentru noua orânduire social-politică, precum elita politico-militară a statului român interbelic, printre care foști prim-miniștri, miniștri, sau personalități din domeniile culturale, economice și religioase. Cel de-al doilea este reeducarea unui segment al populației concentraționare, percepută de regim ca fiind recuperabilă; erau văzuți astfel tinerii, studenții, muncitorii și țăranii, aceștia fiind principalele categorii de victime ale reeducării prin violență de tip Pitești.
Deportarea a început în dimineața zilei de 18 iunie 1951, între orele 02:00-03:00, moment în care trupele represive implicate s-au deplasat la domiciliul celor care aveau să fie deportați, aceștia figurând pe listele întocmite special pentru această acțiune. Operațiunea efectivă de deportare a început la ora 04:00. În total, 20271 de militari au fost implicați în desfășurarea deportării. Urcați în trenuri, deportații au fost lăsați în câmp deschis, fiind nevoiți să-și construiască propriile adăposturi.
Frontierele marchează fenomenul fugii din România, care a crescut în intensitate după ce comuniștii au câștigat prin fraudă alegerile din 19 noiembrie 1946. Au fost arestați principalii lideri ai partidelor de opoziție, au dispărut partidele de opoziție și s-au cristalizat cele două blocuri politice: lumea occidentală și cea comunistă. În urma acestor încercări de trecere a frontierei, cei prinși, care ulterior au fost condamnați și închiși în penitenciarele politice din România comunistă, aveau să fie cunoscuți în lumea carcerală sub denumirea de „frontieriști”.

Expoziția face parte din seria de evenimente organizate cu prilejul desfășurării la București a Conferinței Internaționale de Cartografie Istorică (ICHC), în perioada 4 – 8 iulie 2022. Conferința este unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate cartografiei istorice și este organizată în premieră în România de către Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în parteneriat cu Facultatea de Istorie a Universității din București și cu asociația „Imago Mundi”. Toate informațiile legate de program, taxe de participare, taxe speciale pentru studenți, accesul pentru o zi, sau în sistem remote, sunt publicate pe website-ul ICHC.

Realizarea expoziției:
Coordonator proiect Alexandru Groza, manager MOCR
Curator: Irina Hasnaș, muzeograf MOCR
Cercetare istorică: Dr. Dumitru Lăcătușu, Centrul Cercetare Istorică
Direcție artistică și interacțiune: Sebastian Comănescu
Design grafic: Alexandra Poienari
Programare: Emil Drăgan

Parteneri instituționali:
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Arhivele Naționale ale României, Facultatea de Istorie a Universității din București, Fundația Culturală Memoria, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet, Asociația Foștilor Deținuți Politic Filiala București, Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan, Fundația Corneliu Coposu, Memorial Închisoarea Pitești.

Mulțumiri speciale:
Ioana Voicu Arnăuțoiu, Prof. univ. dr. habil George Enache, Muzeograf Adrian Zăinescu