Muzeul Hărţilor îi invită pe copiii cu vârste între 3 şi 12 ani să descopere alături de părinţi şi bunici Colţul de lectură al MNHCV. Acest proiect inedit în zona muzeală românească oferă copiilor ocazia de a citi şi răsfoi cărţi într-un spaţiu amenajat chiar în cadrul expunerii şi de a descoperi legături între literatură şi lucrări pereche din muzeu: hărţi, picturi, diverse obiecte. În acest mod, încurajăm lectura şi aducem patrimoniul muzeului mai aproape de copii, prin activităţi potrivite vârstei lor.
Colţul de lectură a fost deschis pentru public pe data de 18 octombrie 2019. Este un spațiu prietenos, aflat pe traseul de vizitare, la etajul al II-lea. Se adresează în primul rând familiilor cu copii care vizitează muzeul, oferindu-le o activitate plăcută şi utilă, accesibilă fără programare sau intermediere.
Colţul de lectură cuprinde volume pentru copii de vârste diferite, în limbile română şi engleză. Cărţi de aventuri, cărţi despre exploratori sau călătorii, atlase, toate sunt selectate atent şi fac trimitere la hărţi sau alte lucrări şi obiecte din patrimoniul muzeului. O etichetă aflată în fiecare volum descrie cartea şi trimite la lucrări pereche, într-un joc al indiciilor ce îi ajută pe copii să descopere muzeul într-un mod jucăuş şi antrenant.
Accesul este inclus în biletul de vizitare: gratuit pentru copiii sub 7 ani şi pentru elevi în vacanţele şcolare, 5 lei – bilet pentru elevi și studenți, 10 bilet redus pentru pensionari, 20 lei bilet întreg.
Mulţumim Editura Art şi Editura Pandora M pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect.