Program de vizitare: Miercuri - Duminica 10:00 - 18:00

Strada Londra nr. 39

Bucuresti, Sector 1

Atipic. Drumul către ceilalți

Expoziție temporară

Vă așteptăm să vizitați începând cu ziua de vineri 11 martie 2022, o nouă expoziție temporară: Atipic. Drumul către ceilalți, care îl are în centru pe David Stescu, un tânăr fotograf de 16 ani, cu autism. Organizată de Muzeul Hărților și inițiatorii proiectului „Faces of Autism”, Teodora și Mihai Stescu, expoziția are ca scop creșterea nivelului de conștientizare cu privire la autism, o misiune socială la care muzeele contribuie din ce în ce mai mult.

Expoziția este deschisă în perioada 11 martie – 8 mai 2022, la sediul muzeului, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Expoziția rămâne deschisă până pe data de 5 iunie 2022.

Preț bilet: 5 lei

Joi, 10 martie 2022, ora 18:30, vă invităm să luaţi parte live pe platforma Facebook, la vernisajul expoziției „Atipic. Drumul către ceilalți” ca să vorbim despre autism și posibile punți între oameni: https://www.facebook.com/MuzeulHartilorVechi/

Participarea la acest eveniment live este liberă.

Expoziția îl are în prim plan pe David (16 ani) și fotografiile sale. Geografia este pentru el o pasiune, iar călătoriile, pe care și le planifică temeinic, au un rol terapeutic. Cu fiecare nouă destinație, David avansează în procesul său de formare, iar cu fiecare fotografie își afirmă propria cale și propriul canal de comunicare într-o lume majoritar tipică.

În prima secțiune din expoziție veţi putea empatiza cu emoția pe care o transmit peisajele naturale sau urbane surprinse de David în călătoriile sale din Australia, Maroc, Egipt, Italia, Iordania şi altele.

Însă camera foto a lui David nu înregistrează doar secvențe din natură, ci și diversitatea naturii umane. În cel mai recent proiect fotografic al său – Faces of Autism, David realizează portrete ale altor tineri autiști pentru a ilustra multiplele fațete ale autismului și a încuraja integrarea acestor persoane în societate. În cea de a doua secțiune a expoziției veţi regăsi aceste portrete și veţi afla povestea fiecăruia dintre protagoniști.
Prin fotografiile sale, fie peisaje, fie portrete, David creează punți între el, persoanele tipice și alți tineri cu autism. Expoziţia de la Muzeul Hărților invită să ne deschidem sufletul şi să folosim aceste punți pentru a înainta câţiva paşi pe acest drum către celălalt. De asemenea, veţi descoperi obiecte personale din „cufărul cu comori” al lui David (colecția sa originală de suveniruri) și veţi explora maniera specială în care el își planifică fiecare călătorie. O serie de materiale video / clipuri cu rol educativ sau ilustrativ completează dinamic expunerea.

Faces of Autism este un proiect care prezintă portrete ale copiilor, tinerilor sau adulților cu autism, dar urmărește și explorarea multiplelor fațete ale autismului, de la persoane nonverbale până la oameni independenți, cu existență aproape normală. Fiecare portret este un îndemn către societate să sprijine orice individ în a-și dezvolta abilități care să-i permită relaționarea atât de necesară în viața cotidiană. Fotografiile sunt făcute exclusiv de David Stescu, iar poveștile sunt scrise de Mihai Stescu, tatăl lui David. Din echipa Faces of Autism mai fac parte Teodora Stescu, Laszlo Bodor, Dragoș Asaftei, Cristina Bazavan, Razvan Ionița, Matthew Preston, Ionuț Trandafirescu. https://facesofautism.ro/ Mai multe detalii despre puteți afla contactând inițiatorii proiectului: mihai.stescu@gmail.com, telefon 0731128658.