Program de vizitare: Miercuri - Duminica 10:00 - 18:00

Strada Londra nr. 39

Bucuresti, Sector 1

Lumea în 1001 de hărți. Noaptea Muzeelor la Muzeul Hărților

Evenimente Speciale

De Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 23 mai 2026, între orele 12:00 și 23:00, Muzeul Hărților vă propune o explorare creativă a spațiului interior și a grădinii, pentru a vă bucura de hărți, artă contemporană (data art), muzică și natură. Accesul este liber, ultima intrare este la ora  22:30. Duminică, 24 mai 2026, muzeul va fi închis.

Muzeul
Vă invităm să descoperiți colecția de hărți vechi și gravuri, dar și experiențele interactive dedicate publicului tânăr: puzzle-uri cu harta României și a Europei, aplicația AR „Călătoria Novei” / „Nova’s Quest”, broșurile „Explorator prin muzeu” (8+) și „Călători în lumea apelor” (12+), ce propun trasee, activități și jocuri.
La parter veți regăsi cel mai recent proiect al artistului Miluță Flueraș700 de Milioane de Puncte: Cartografia Invizibilă a României în care măsurătorile geodezice și arhiva tehnică de date devin lucrări de artă. Coordonatele digitale și măsurătorile din teren sunt transformate în hărți luminoase, trasee fluide și „portrete” inedite ale orașelor românești, animate cu ajutorul realității augmentate, prin aplicația Artivive.

Grădina
Vă invităm să vă relaxați la o cafea sau un ceai pe terasa muzeului, să participați la tururile ghidate prin grădina muzeului susținute de Club Clorofila și să vă bucurați de muzică în grădină.

Programul de vizitare și evenimentele propuse pentru sâmbătă, 23 mai 2026:
12:00-22:00 – Vizitare expunere permanentă și expoziție temporară 700 de Milioane de Puncte: Cartografia Invizibilă a României – artist Miluță Flueraș, curatoare Despina Hașegan
18:00 și 19:00 – Tururi ghidate în grădină cu Cătălina Bolozan (Club Clorofila)
19.30 – 22:00DJ set în grădină – în parteneriat cu Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR)
22:00-23:00 – Vizitare expoziție temporară 700 de Milioane de Puncte: Cartografia Invizibilă a României – artist fotograf Miluță Flueraș, curatoare Despina Hașegan

Noaptea Muzeelor este evenimentul cultural european care transformă muzeele într-un spațiu viu, nocturn și deschis tuturor. Inițiat în 2005 sub umbrela Consiliului Europei și coordonat de Rețeaua Europeană a Organizațiilor Muzeale (NEMO), evenimentul ajunge în 2026 la a 22-a ediție în România. Ediția 2026 este coordonată la nivel național de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii, al primăriilor municipiilor participante și al unei rețele extinse de parteneri media și sponsori.

Cumpara bilet